SPECTRÁL, -Ă, spectrali, -e, adj. 1. Care aparține spectrului (1), privitor la spectru; de culoarea spectrului; ca de spectru. ◊ Analiză spectrală = metodă de identificare a diferitelor elemente dintr-un corp cu ajutorul analizei spectrului luminii emise de corp. Instrument spectral = instrument optic folosit pentru a obține dispersarea unei radiații electromagnetice compuse în radiațiile monocromatice componente. 2. Cu aspect de fantomă; fantomatic. – Din fr. spectral.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SPECTRÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de spectre; propriu spectrelor. ◊ Analiză ~ă metodă fizică de analiză calitativă și cantitativă a substanțelor, bazată pe studierea spectrelor acestora. 2) rar Care are caracter de spectru; fantomatic. [Sil. spec-tral] /<fr. spectral
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SPECTRÁL, -Ă adj. 1. Referitor la spectrul unei radiații. ♦ Analiză spectrală = metodă de identificare a diferitelor elemente dintr-un amestec cu ajutorul analizei spectrelor acelor elemente. 2. Care are caracterul unui spectru, al unei fantome. [< fr. spectral].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SPECTRÁL, -Ă adj. 1. referitor la spectrul unei radiații. ♦ analiză ~ă = metodă de identificare a diferitelor elemente dintr-un amestec cu ajutorul analizei spectrelor acelor elemente. 2. care are caracterul unui spectru, al unei fantome. (< fr. spectral)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SPECTRÁL adj. fantomatic. (O apariție ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

spectrál adj. m., pl. spectráli; f. sg. spectrálă, pl. spectrále
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

spectrală, muzică ~, orientare a muzicii celei de a două jumătăți a sec. 20 ce-și propune explorarea interiorității sunetului prin revalorificarea înnoitoare a rezonanței sale naturale. Asimilabilă atât mișcărilor de avangardă (v. modernă, muzică) cât și celor recuperatoare ale unor sonorități și modele arhetipale, m.s. (asociată cu sintagme ca „muzică panconsonantică” sau „hiper-armonică”) poate fi considerată un pas către recâștigarea naturalității, ca dimensiune a artei sonore. Apare la sfârșitul anilor ’60 (1967-1968) în compozițiile unui grup de creatori români (Corneliu Cezar, Octavian Nemescu, Iluminații, Concentric) simultan și, într-un fel, într-o relație de similaritate a preocupărilor cu nașterea și lansarea lucrării Stimmung a lui K.-H. Stockhausen. În muzica românească, ideea lucrului în sunet creează o emulație puternică, compozitorii căutând și descoperind modalități personale și unele dintre ele originale, de exploatare a spectrului armonicelor naturale (v. armonice, sunete). Horațiu Rădulescu și Iancu Dumitrescu lansează și folosesc tehnica „eliberării armonicelor” printr-o acționare neconvențională sau o preparare a instr., în intenția de a capta o parte din forța originală, magică, primordială a sunetului. Este vizată în aceste demersuri o reîntoarcere la sursele ancestrale, respectiv revelarea unei anumite aure sonore prin intermediul unui instrumentar de lucru propriu celor doi creatori: tehnica monocordului*, cea acusmatică (de ocultare a sursei sonore), concepția fenomenologică asupra compoziției muzicale. Și alte generații de artiști români au urmat calea spectralității (unii dintre ei doar pentru un timp): Costin Cazaban, Călin Ioachimescu, Ana-Maria Avram, Fred Popovici, Liviu Dănceanu, aceasta fiind absorbită ca trăsătură distinctivă a unei importante fațete a muzicii românești. La Paris, la sfârșitul deceniului 7 al sec. 20, ia naștere grupul „Itinéraire” ce abordează deopotrivă m.s., într-o manieră însă diferită, scientistă, algoritmică. De asemenea, în anii ’80, când muzica lui Giacinto Scelsi a fost descoperită și studiată, s-a recunoscut în el un important reprezentant – în felul său al acestei orientări. Punte între un foarte îndepărtat trecut, prezent și viitor, m.s. este una dintre direcțiile ce-și afirmă astfel universalitatea și transtemporalitatea.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink