SPECIÓS, -OÁSĂ, specioși, -oase, adj. (Livr.) Care are doar aparențe favorabile, plăcute; amăgitor, înșelător. [Pr.: -ci-os] – Din fr. spécieux, lat. speciosus.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
Iris
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SPECIÓS, -OÁSĂ adj. (Rar) Aparent, amăgitor, înșelător. [Pron. -ci-os. / cf. fr. spécieux, lat. speciosus].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SPECIÓS, -OÁSĂ adj. care are doar aparențe favorabile; aparent, înșelător. (< fr. spécieux, lat. speciosus)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
speciós adj. m. (sil. -ci-os), pl. specióși; f. sg. specioásă, pl. specioáse
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
speciós, -oásă adj. (impropriu) Deosebit, special, specific ◊ „Colecția sau seria nu înseamnă întotdeauna și tiraj mare, așa cum se crede de obicei. O carte mai specioasă, dintr-o colecție, poate avea tirajul unei cărți de poezie.” R.l. 17 II 73 p. 2. ◊ „În aceste zile, pereții «Simezei» au fost incendiați de Dipșe. Dar incendiați benefic, feeric. Într-un roșu dominant, căruia, pentru că nu știm să-i zicem pe numele lui specios (dacă va fi existând vreunul), îi vom spune «roșu de Maramureș».” Sc. 1 VII 75 p. 4. ◊ „[...] o oarecare uscăciune, o dificultate în receptare, precum și trimiterea, nu de puține ori, la termeni specioși [...]” Săpt. 4 X 85 p. 2; v. și campus (din fr. spécieux, legat de rom. special prin etim. pop.; Graur C. 55, Th. Hristea în Sc. 13 I 76 p. 4; DN, DEX, DN3 – alt sens)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink