SPÁȚIU, spații, s. n. 1. (Fil.; la sg.) Formă obiectivă și universală a existenței materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și exprimă ordinea coexistenței obiectelor lumii reale, poziția, distanța, mărimea, forma, întinderea lor. ♦ (Mat.) Mulțime de puncte care prezintă anumite proprietăți. ◊ Geometrie în spațiu = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt situate în planuri diferite. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh; porțiune din atmosferă; întinderea, locul care ne înconjură. ◊ Spațiu aerian = porțiune din atmosferă corespunzătoare limitelor teritoriale ale unui stat și în care acesta își exercită suveranitatea. Spațiu cosmic = întindere nemărginită situată dincolo de atmosfera pământului. ♦ Perspectivă vastă, orizont larg. 3. Loc, suprafață, întindere limitată. ♦ Limitele între care se desfășoară o acțiune; cadru. ♦ Lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil. 4. Loc (liber) între două obiecte, distanță, interval. ◊ Spațiu verde = suprafață acoperită cu vegetație în perimetrul unei așezări. ♦ (Tipogr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) unealtă cu care se realizează acest interval. ♦ (Muz.) Interval între liniile unui portativ. 5. Interval de timp, răstimp. – Din lat. spatium, fr. espace.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SPÁȚIU ~i n. 1) Întindere nelimitată care cuprinde toate corpurile cerești. 2) Întindere a universului cu excepția atmosferei terestre. ◊ ~ aerian parte din atmosferă, care se întinde asupra teritoriului unui stat. ~ locativ suprafața camerelor de locuit. 3) Distanță între două puncte sau între două obiecte. ~ între cuvinte. 4) Durată care separă două momente. 5) filoz. Formă fundamentală de existență a materiei în cadrul căreia are loc mișcarea acesteia. [Sil. -țiu] /<lat. spatium, it. spazio, fr. espace, germ. Spatium
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SPÁȚIU s.n. 1. Formă fundamentală a existenței materiei, inseparabilă de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și care exprimă ordinea în care sunt dispuse obiectele și procesele existente concomitent. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh. 3. Loc, suprafață, întindere limitată. ◊ (Mil.) Spațiu de siguranță = distanța minimă până la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra căruia se trage fără a risca să fie lovite de focul propriu. 4. Loc (liber) între două obiecte; distanță, interval. ◊ Spațiu verde = teren plantat situat pe teritoriul unei așezări. ♦ Distanță cuprinsă între două linii orizontale ale portativului. ♦ (Poligr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) instrument care servește la obținerea acestei spațieri. 5. (Mat.) Mulțime de elemente (puncte) având anumite proprietăți. ♦ (Cib.) Totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la ieșirea unui element de sistem. [Pron. -țiu, pl. -ii. / < lat. spatium, cf. germ. Spatium, it. spazio].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SPÁȚIU s. f. 1. formă fundamentală de existență a materiei, inseparabilă de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și care exprimă ordinea în care sunt dispuse obiectele și procesele. 2. întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh. ♦ ~ aerian = spațiul de deasupra unui stat, supus suveranității acestuia; ~ cosmic = spațiul în afara stratosferei Pământului; ~ maritim = spațiu geografic cuprinzând apele mărilor și oceanelor, fundul și subsolul acestora. 3. loc, suprafață, întindere limitată. ♦ (mil.) ~ de siguranță = distanță minimă până la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra căruia se trage fără a risca să fie lovite de focul propriu; ~ mort = porțiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol în care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc între două obiecte; distanță, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, în perimetrul unei așezări. ◊ distanță cuprinsă între două linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) instrument care servește la obținerea acestei spațieri. 5. (mat.) mulțime de elemente (puncte) având anumite proprietăți. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la ieșirea unui element de sistem. (< lat. spatium, după fr. espace)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SPÁȚIU s. 1. v. cuprins. 2. v. zonă. 3. v. distanță. 4. depărtare, distanță, interval, (Transilv.) scopot. (Ce ~ este între cei doi stâlpi?) 5. v. văzduh. 6. v. perioadă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
spáțiu (-ii), s. n. – Întindere cu trei dimensiuni. Lat. spatium (sec. XIX), dublet al lui spas. – Der. spația, vb. (a rări); spaționa, vb. (a spația), din germ. spationieren (Candrea); spațios, adj. (larg, încăpător), din fr. spacieux.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
spáțiu s. n. [-țiu pron. -țiu], art. spáțiul; pl. spáții, art. spáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORIENTAREA APARATELOR DE ZBOR/ÎN SPAȚIU, ansamblu de manevre și acțiuni comandate manual sau automat care se finalizează în delasări unghiulare pentru obținerea unei anumite altitudini, pentru evitarea obstacolelor și a abordajelor.
Sursa: GTA
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SPAȚIU volumul ocupat de aer deasupra pământului. Spațiu aerian, întindere deasupra unei țări sau al unui grup de state (aliate sau aflate în conflict). Spațiul aerian aflat deasupra unui stat și a apelor sale teritoriale este supus suveranității statului respectiv. Spațiul aerian este reglementat juridic prin legislația statelor și prin convenții internaționale. Spațiul aerian poate fi: necontrolat și controlat (dirijat regulat pe porțiuni unde se zboară după regulile zborului instrumental). Spațiu de siguranță, înălțime minimă de evoluție a unei aeronave care să-i asigure redresarea în cazul apariției unui incident.
Sursa: GTA
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
spațiu I. Protecție imaginativă a proceselor muzicale în psihicul creatorului, interpretului și al auditoriului. Abstract, deci inexistent în realitatea muzicii ca artă specific temporală, s. este totuși, la nivelul psihicului, un adjuvant al urmării și înțelegerii proceselor interioare ale acestei arte. Apariția notațiilor* – în fond proiectări în plan ale unor situații de înălțime (2) și de durată a sunetului – a stimulat imaginația creatorilor, a contribuit la ordonarea diverselor operații în sens „orizontal” și în sens „vertical” (dovadă împrumutul acestor adjective în limbajul teoretic-muzical), a conferit s. un anumit statut ontologic și practic. V. distanțial, principiu; proporție (1); simetrie; secțiune de aur; stereofonie. II. Parametru* operațional, noțiune-pereche a timpului (II) la reprezentațiile muzicii seriale* (ex. la Boulez).
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
spatiu, spatii s. m. (cart.) treflă.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a primi (pe cineva) în spațiu expr. a găzdui (pe cineva), a lua (pe cineva) în chirie; a închiria (cuiva) o cameră / un apartament.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink