spăimânt s.n. (înv.) spaimă, frică, groază.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

SPĂIMÂNTÁ vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoșa, îngrozi, înspăimânta, tremura, zgudui
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

spăimîntá (-t, át), vb. – A speria. – Var. înspăimînta, înv. și Banat spămînta, speminta. Origine incertă. Se consideră der. din lat. *expavῑmentāre (Philippide, Principii, 99; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; Pușcariu 1612; Candrea; DAR) sau expaventāre (Crețu 369; Tiktin; REW 3035); dar der. este dificilă și sard. spamenta, prezentat ca argument cu acest prilej, nu constituie un paralelism (Wagner 112). Alternarea rezultatului se atribuie prezenței lui spaimă. – Der. (în)păimîntător, adj. (oribil, teribil).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

spăimântá vb., ind. prez. 1 sg. spăimânt, 3 sg. și pl. spăimântă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink