SORBÍT s. n. Sorbire. – V. sorbi.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SORBÍT s.n. v. sorbită.
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SORBÍT s. v. sorbitură.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
sorbít (acțiune) s. n.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
sorbít (substanță absorbită) s. n., pl. sorbíte
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele țuguiate (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SORBÍ sorb tranz. 1) (băuturi sau mâncăruri lichide) A bea sau a mânca trăgând în gură puțin câte puțin. 2) A înghiți dintr-o dată (lăsând vasul gol). 3) fig. A trage în piept cu nesaț; a inspira adânc. ~ mireasma trandafirilor. ◊ ~ pe cineva cu ochii (sau din ochi, cu privirea) a se uita cu multă dragoste la cineva; a fi îndrăgostit de cineva. /<lat. sorbere
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SORBÍ vb. 1. a suge, (pop.) a bea. (Șarpele îi ~ sângele.) 2. v. absorbi.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
sorbí (-b, ít), vb. – 1. A bea cîte puțin, a suge. – 2. A înghiți, a înfuleca, a trage în piept. – 3. (Înv.) A goli. – Mr. sorbu, sorbștu, surghită. Lat. sǒrbēre (Cihac, I, 257; Pușcariu 1609; Pascu, I, 164; REW 8094), cf. it. sorbire, prov., fr., cat. sorbir, sp. sorber (gal. sorbir), port. sorber. – Der. sorb, s. n. (vîltoare, bulboană, vîrtej; sorbitură, dușcă; piston); sorbeală (var. sorbitură), s. f. (sorbire, dușcă, zeamă); sorbitor, adj. (care soarbe); sorbancă, s. f. (Trans. de N, strachină); sorbușcă, s. f. (Mold., supă); sorbăcăi (var. sorbocăi), vb. (a sorbi, a suge); absorbi, vb., după fr. absorber.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
sorbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. soárbă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SORBI (în germ. și Wenden) s. m. pl. Populație de origine slavă, așezată în sec. 8-9 în E Germaniei între râurile Oder, Havel, Spree, Elba, Saale și M-ții Metaliferi, dar și în zoma râului Regnitz. În prezent, urmașii acestei populații, în număr de c. 50.000, trăiesc în reg. Lausitz din Saxonia, continuând cultivarea vechii limbi.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a sorbi (pe cineva) din ochi expr. a privi (pe cineva) cu mare dragoste.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a sorbi ceașca expr. (er.) a practica cuniliția.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink