SLÁTINĂ, slatine, s. f. 1. Izvor de apă (minerală) sărată; saramură. ♦ Teren mlăștinos și sărat. 2. Mâncare prea sărată. – Din sl. slatina.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SLÁTINĂ ~e f. 1) Izvor de apă (minerală) sărată. 2) Teren mlăștinos și sărat. 3) Soluție de apă cu multă sare de bucătărie cu întrebuințări în conservarea alimentelor; saramură. /<sl. slatina
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SLÁTINĂ s. v. clorură de sodiu, saramură, sare, sărătură, solniță.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
slátină (-ne), s. f. – Salină, apă sărată. Sl. (sb., cr., slov., ceh., rus.) slatina (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 347; Conev 41), cf. slănină. Se păstrează mai ales ca toponim. – Der. slătinos, adj. (salin, sărat); slătioară, s. f. (băltoacă).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
slátină s. f., g.-d. art. slátinei; pl. slátine
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SLATINA-TIMIȘ, com. în jud. Caraș-Severin, situată în N culoarului Timiș-Cerna, la poalele NE ale m-ților Semenic și cele V ale m-ților Țarcu, pe cursul superior al râului Timiș; 3.187 loc. (2005). Stație de c. f. (în satul S.-T.). Expl. de lignit (Ilova). Pomicultură. În satul S.-T., menționat documentar în 1433, se află o biserică ortodoxă din sec. 18. Aici au fost descoperite vestigiile unei așezări romane (Masclianis).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Slatina, m-re în com. Drăceni, jud. Suceava, principala ctitorie a lui Alexandru Lăpușneanu (1561) și unul dintre marile ansambluri monastice din Moldova. Este alcătuită dintr-o vastă incintă patrulateră, întărită cu ziduri înalte și turnuri de colț, trapeză, chilii și construcții anexe.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink