SLĂBÍE, slăbii, s. f. (Pop.) Slăbiciune. – Din slab + suf. -ie.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SLĂBÍE s. v. epuizare, extenuare, istoveală, istovire, secătuială, sfârșeală, slăbiciune, sleire, surmenaj, surmenare, șold, vlăguire.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
slăbíe2, slăbíi, s.f. (reg.) 1. (la animale) parte moale și scobită a corpului, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert, flămânzare. 2. fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului omenesc, corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul; articulația femurului cu osul iliac; șold. 3. (la oameni; la pl.) abdomen.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
slăbíe1, slăbíi, s.f. (înv.) 1. (pop.) slăbiciune, debilitate fizică. 2. (reg.) anemie. 3. lipsit de tărie morală, de energie și de fermitate în acțiuni. 4. deprindere rea, cusur, defect, meteahnă, nărav, patimă, viciu. 5. (reg.) lipsă (de avere), nevoie, neavere, sărăcie.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink