SINTÁGMĂ, sintagme, s. f. Unitate semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare; p. ext. locuțiune; expresie. – Din fr. syntagme.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

SINTÁGMĂ ~e f. lingv. 1) Ansamblu liniar de elemente ale limbii, aparținând unor clase diferite, care, în actul vorbirii, se îmbină unul cu altul. 2) Unitate sintactică stabilă alcătuită din două sau mai multe cuvinte, între care există un raport de subordonare și care constituie o parte a unei propoziții sau a unei fraze. /<fr. syntagme, germ. Syntagma
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SINTÁGMĂ s.f. Unitate sintactică stabilă, formată din mai multe cuvinte sau dintr-o locuțiune, constituind o parte a unei propoziții sau a unei fraze. [< fr. syntagme, cf. gr. syntagma].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SINTÁGMĂ s. f. unitate semantico-sintactică stabilă, din două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare. (< fr. syntagme)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

sintágmă s. f., g.-d. art. sintágmei; pl. sintágme
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink