SINGULATÍV s. n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

SINGULATÍV s.n. (Lingv.) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează în unele limbi singularul din tema de plural, care la origine era un substantiv colectiv. [Cf. engl. singulative].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SINGULATÍV, -Ă I. adj. (în limbile slave, despre o formație derivată) care caracterizează un individ opus unui ansamblu. II. s. n. sufix de ~ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural, care la origine era un substantiv colectiv. (< fr. singulatif)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

singulatív adj. m., pl. singulatívi; f. sg. singulatívă, pl. singulatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

singulatív s. n., pl. singulatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink