SEMĂNĂTÚRĂ, semănături, s. f. 1. Însămânțare. 2. (La pl.) Plante ieșite din sămânța semănată. 3. Loc, teren însămânțat. – Semăna1 + suf. -ătură.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SEMĂNĂTÚRĂ ~i f. 1) mai ales la pl. Totalitate a plantelor răsărite din sămânța semănată. ~i de primăvară. ~i de toamnă. 2) Teren agricol semănat. /a semăna + suf. ~ătură
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SEMĂNĂTÚRĂ s. (AGRIC.) 1. însămânțare, însămânțat, semănare, semănat, (reg.) sămânțare. (Vremea ~ilor.) 2. (concr.) (reg.) semeniș. (~ile erau în pârgă.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SEMĂNĂTÚRĂ s. v. afinitate, analogie, apropiere, asemănare, concordanță, corespondență, înrudire, potriveală, potrivire, similaritate, similitudine.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
semănătúră s. f., g.-d. art. semănătúrii; pl. semănătúri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
búha-semănătúrilor s. f.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink