SEIMÉN, seimeni, s. m. (În sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de ostași mercenari pedeștri înarmați cu sânețe, a căror atribuție era paza curții domnești. [Var.: siimén, simén s. m.] – Din tc. seğmen.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SEIMÉN ~i m. (în țările românești sec. XVII-XVIII) Ostaș mercenar care își făcea serviciul în garda de pază de la curtea domnitorului. /<turc. seğmen, seymen
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

seimén, seiméni, s.m. (înv.) 1. (la pl.) diviziune a corpului ienicerilor în armata turcească, compusă din 34 de regimente. 2. (la pl.) corp de armată întocmit de Matei Basarab, compus din 2000 de lefegii străini (sârbi, bulgari, greci și albanezi) sub comanda unui polcovnic, pentru paza Curții domnești. 3. soldat din acest corp de ostași, înarmat cu sâneață (pușcă). 4. (adj.; reg.; în forma: seiman) viteaz.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

seimén (-ni), s. m. – 1. Corp de infanterie turc. – 2. Infanterie, în Munt. și Mold. – Var. înv. s(i)me(a)n. Mr., megl. seimen. Tc. seymen (Șeineanu, III, 105), cf. ngr. σειμένης, alb., bg. seimen. – Der. seimenesc, adj. (propriu seimenului).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

seimén s. m. (sil. sei-), pl. seiméni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink