SECÚI, secui, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație de limbă turcică asimilată de triburile maghiare pe care le-a însoțit în migrațiunea lor spre Europa și care s-a așezat alături de populația românească în partea de sud-est a Transilvaniei. – Din magh. székely.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SECUÍ vb. (SILV.) a inela, (reg.) a certi, a ciungi, a plesura. (A ~ arborii.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

secúi (-i), s. m. – Locuitor din SE Trans., de limbă maghiară și de origine necunoscută. – Var. săcui. Mag. székely. – Der. secuiesc, adj. (de secui); secuime, s. f. (comunitate de secui).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

secúi s. m., pl. secúi, art. secúii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

SECÚI (cf. magh. székely, germ. Szekler) s. m. Persoană aparținând unei populații rezultate, probabil, din amestecul unor populații turcice, ulterior maghiarizată. Migrând dinspre E, s. s-au alăturat ungurilor în campania de cucerire a C. Panonice (895-896); participând și la cuceririle regilor arpadieni în răsărit, s. s-au așezat, alături de populația românească, în Bihor, apoi pe valea Târnavelor, iar la începutul sec. 13 în marginea estică a Transilvaniei.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink