SCUIPÁT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SCUIPÁT ~ți m. Saliva dată afară din gură; stupit. /v. a scuipa
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SCUIPÁT s. 1. expectorație, flegmă, spută. 2. salivă, scuipătură, spută, (rar) apă, (pop.) stupit.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
scuipát (rezultatul) s. m., pl. scuipáți
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
scuipát (acțiunea) s. n.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SCUIPÁ, scúip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură, p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SCUIPÁ scuip 1. tranz. 1) (salivă, flegmă etc.) A arunca din gură (cu ajutorul limbii și a buzelor); a stupi. ◊ ~ sânge a fi grav bolnav (de tuberculoză). A-și ~ sufletul cu cineva (sau cu ceva) a se chinui mult cu o persoană nepricepută sau îndărătnică ori cu un lucru greu de făcut. 2) fig. (persoane) A batjocori prin gestul scuipatului; a stupi. 2. intranz. A evacua saliva sau flegma din gură (cu ajutorul limbii și al buzelor); a stupi. [Monosilabic] /<lat. scupire
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE SCUIPÁ mă scuip intranz. A face (concomitent) schimb de batjocuri (cu cineva). /<lat. scupire
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SCUIPÁ vb. 1. a expectora. 2. (reg.) a hraconi, (Mold. și Bucov.) a stupi.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SCUIPARE DE SÂNGE s. v. hemoptizie.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SCUIPATUL-CÚCULUI s. v. stupitul-cucului.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SCUIPATUL-DRÁCULUI s. v. coțofană.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
scuipá (-p, át), vb. – 1. A elimina salivă. – Var. scuipi, sch(i)u(o)pi, st(i)ui, Banat șchi(o)pi, știpi, știpa, Mold. stupi, stuchi, scupi. Mr. ascuchiu, ascuchire, megl. scupés, scupiri. Lat. conspuĕre, prin intermediul unor rezultate populare care se pare că nu au variat încă din epoca romană. Cu reducerea normală a lui ns › s, rezultatul *cospuĕre (montañés, port. cuspir) ar fi ajuns la o metateză *scupuere › *scupire (v. fr. escopir, sp. escupir), care explică și rezultatul rom. Totuși interpretările variază mult. S-a propus o evoluție *exconspuĕre › excuppere (G. Paris, Rom., XVI, 153); *esconspῑre (Cornu, Rom., IX, 130; Pușcariu 1556; Tiktin); *expuĕre (Cihac, I, 249; Koerting 3374); *scuppῑre, de origine imitativă (Meyer-Lübke, ZRPh., X, 173; REW 8014); *stupῑre (Densusianu, Hlr., 197); *sputāre (Meyer 336); *conspāre (Pascu, I, 43). Forma cea mai veche este scuipi, la Coresi; dacă se ține cont de var., este de uz general (ALR, I, 87). Der. scuipat (var. scuipit, scuipătură, stupit, stupitură), s. n. (faptul de a scuipa); scuipătoare, s. f. (vas în care se scuipă; Arg., gură).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
scuipá vb., ind. prez. 1 sg. scuip, 3 sg. și pl. scúipă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
scuipat, scuipați s. m. (intl.) 1. denunț, trădare. 2. om lipsit de caracter, om de nimic.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a scuipa contra vântului expr. (vulg.) 1. a se pune rău cu șefii. 2. a manifesta lipsă de orientare.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a scuipa foc expr. (d. oameni) a fi furios / mânios.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-și scuipa bojocii expr. (pop.) a fi bolnav de tuberculoză.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-și scuipa fierea expr. a vorbi cu ură.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-și scuipa plămânii expr. 1. a tuși des, cu expectorație bogată. 2. a depune eforturi deosebite fără a obține rezultatele scontate.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
scuipa, scuip v. i. (intl.) 1. a trăda. 2. a mărturisi.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink