SCLIPUÍRE, sclipuiri, s. f. (Reg.) Faptul de a sclipui. – V. sclipui.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
sclipuíre2, sclipuíri, s.f. (înv.) boltire, arcuire (în construcții).
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
sclipuíre s. f., g.-d. art. sclipuírii; pl. sclipuíri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SCLIPUÍ ~iésc tranz. 1) (stări, avere) A aduna cu greu, puțin câte puțin; a înjgheba. 2) pop. A face în grabă din materiale aflate la îndemână; a înjgheba; a închipui; a înfiripa; a improviza. /Orig. nec.
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SCLIPUÍ vb. v. acumula, aduna, agonisi, economisi, face, strânge.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
sclipuí3, sclipuiésc, vb. IV (înv.; despre o construcție sau o parte a ei) a bolti, a arcui.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
sclipuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. sclipuiáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink