SCHELĂLĂÍT, schelălăituri, s. n. Chelălăit1. – V. schelălăi.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
IoanSoleriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SCHELĂLĂÍT n. 1) v. A SCHELĂLĂI. 2) Sunet caracteristic, ascuțit și repetat, scos mai ales de câini. /v. a schelălăi
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SCHELĂLĂÍT s. chelălăială, chelălăit, chelălăitură, schelălăială, schelălăitură, scheunare, scheunat, scheunătură, (rar) scheaun. (~ de câine.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SCHELĂLĂÍ vb. IV. v. chelălăi.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SCHELĂLĂÍ pers. 3 schélălăie intranz. 1) (mai ales despre câini) A scoate sunete ascuțite, dese și repetate. 2) fig. fam. (despre copii) A plânge cu sughițuri dese și repetate. /s + a chelălăi
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SCHELĂLĂÍ vb. a chelălăi, a scheuna, (reg.) a țilăi. (Câinele ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
schelălăí vb., ind. prez. 3 sg. schélălăie
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
chelălăĭésc v. intr. (ca și chelacăĭ). Vest. Țip de durere, vorbind de cînĭ [!]. – Și schelălăĭesc (Munt. Mold.) chĭolălăĭesc, schĭolălăĭesc și schĭórlăĭ (Mold.), chilălăĭesc, schilălăĭesc și (Olt.) schílăĭ și -ĭésc.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink