CÍMBRU s. m. Plantă erbacee cu flori liliachii sau albe punctate cu roșu, cu frunze înguste și ascuțite, aromate, folosite drept condiment (Satureja hortensis). – Cf. gr. thymbra.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
viorelgrosu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÍMBRU ĩ m. Plantă erbacee aromatică (uneori cultivată) cu tulpina erectă, foarte ramificată, cu frunze înguste și cu flori liliachii sau roz, punctate în roșu, folosită drept condiment. /cf. gr. thymbra
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÍMBRU s. (BOT.; Satureja hortensis) (reg.) ciumurică, lămâioară, lămâită, piperniță-de-grădină.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÍMBRU s. v. cimbrișor.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
címbru s. m., art. címbrul
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIMBRU s.m. 1. Plantă erbacee cultivată în grădină, cu flori liliachii sau albe punctate cu roșu, ale cărei rămurele și frunze ascuțite se folosesc drept condiment; pop. cimbru-de-grădină, cimbru mirositor (Satureja hortensis). 2. Plantă cultivată în țările mediteraneene, înrudită cu maghiranul, cunoscută la noi doar ca plantă de cultură, cu aspect de tufă înaltă cu frunze mai late și flori mici, divers colorate, ale cărei părți aeriene sunt utilizate în scopuri medicinale sau drept condiment; există varietăți cu frunze piperate, altele cu miros de lămâie sau de chimion; pop. lămâioară, cimbru adevărat, timian (Thymus vulgaris) 3. Cimbrul-de-câmp sau cimbrișorul (Thymus serpyllum) este o plantă erbacee spontană, târâtoare, folosită ca plantă medicinală.
Sursa: DGE
(2003)
|
Adăugată de
gal
| Semnalează o greșeală
| Permalink