SARABÁNDĂ, sarabande, s. f. Numele unui vechi dans popular spaniol, asemănător cu menuetul; melodie după care se execută acest dans. ♦ Fig. Mișcare amețitoare, agitată, tumultuoasă; frământare; p. ext. mulțime dezlănțuită, tumultuoasă. – Din fr. sarabande.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
IoanSoleriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SARABÁNDĂ ~e f. 1) Vechi dans popular spaniol, executat într-un tempo lent și lasciv. 2) Melodie după care se execută acest dans. 3) fig. Frământare continuă (a unui grup de ființe); mișcare tumultuoasă. /<fr. sarabande
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SARABÁNDĂ s.f. Vechi dans popular spaniol asemănător menuetului, care se dansa după o melodie lentă; melodia acestui dans. ♦ (Fig.) Agitație; mișcare tumultoasă. [< fr. sarabande, it. sarabanda, cf. sp. zarabanda].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SARABÁNDĂ s. f. 1. vechi dans popular spaniol, asemănător menuetului, cu o mișcare lentă, devenit în sec. XVII dans de curte și introdus apoi în balade și suite; melodia corespunzătoare. 2. (fig.) agitație; mișcare amețitoare, tumultuoasă. (< fr. sarabande)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
sarabándă s. f., g.-d. art. sarabándei; pl. sarabánde
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SARABÁNDĂ (‹ fr., sp.) s. f. Vechi dans popular spaniol (sec. 16) de origine orientală, cu caracter solemn, în ritm ternar și mișcare lentă, devenit în Franța, în sec. 17, dans de Curte. În sec. 18 a fost introdus în balete și în suitele instrumentale; melodia corespunzătoare acestui dans. ♦ Fig. Agitație, frământare, tumult.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
sarabandă 1. Dans* popular, solistic, cu melodică și gestică lascivă, în mișcarea moderată, a cărui prezumtivă obârșie este, potrivit diferiților muzicologi, evreiască, maură, andaluză sau central-americană (Yucatan). S. este semnalată pentru prima dată în Spania, într-un document al autorităților municipale din Madrid (1583) prin care este interzisă, fiind considerată indecentă. S. este menționată și descrisă de către Cervantes (Don Quijote) și Shakespeare (Mult zgomot pentru nimic), acesta din urmă denumind-o Courante*. S. se răspândește rapid în Europa occid. ♦ În decursul sec. 17, își schimbă treptat caracterul, devenind un dans așezat și serios, în măsura* de 3/4, cu structura ritmică derivând din formula 1/2 1/2 1/4 (fără anacruză*), alcătuit din două secțiuni repetate, fiecare având câte opt măsuri. O vreme, s. există sub ambele forme, pentru ca, pe la începutul sec. 18, să se impună cea cea de-a a doua. 2. Parte a suitei* instr. a sec. 17-18, provenită din s. (1). Bach, Haendel, Couperin sunt cei care au stilizat-o și i-au dat înfățișarea devenită clasică: lentă, gravă, bogat ornamentală. În epoca modernă, au compus s. Debussy, Ravel, Satie, Saint-Saëns, Roussel, D. Lesur.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink