SAIÁ¹, saiele, s. f. Ață pentru însăilat; p. ext. cusătură provizorie, cu împunsături rare; șular. [Pr.: sa-ia] – Et. nec. Cf. însăila.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SAIÁ², saiele, s. f. (Reg.) Adăpost (improvizat) pentru vite, în special pentru oi. [Pr.: sa-ia] – Din tc. saye „umbră”.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SAIÁ³, saiele, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură (subțire) de lână. ♦ Îmbrăcăminte confecționată din această țesătură. [Pr.: sa-ia] – Din tc. saya.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SAIÁ ~éle f. 1) Cusătură rară, făcută pentru a îmbina provizoriu părțile componente ale unei haine; însăilătură. 2) Ață de însăilat. [Art. saiaua; Sil. sa-ia] /<turc. saya, it. saia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SAIÁ s. v. însăilătură, staul, șular.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

saiá (saiéle), s. f. – 1. Pînză groasă de bumbac cu țesătură rară. – 2. Îmbrăcăminte din saia. – 3. Gard, împrejmuire de zăbrele pentru țarc. – 4. Ață de însăilat. Tc. saya (Cihac, II, 694; Șeineanu, II, 307; Lokotsch 1778; Conev 80; Ronzevalle 105). Dicționarele disting trei cuvinte diferite: saia „gard”, din tc. saya ‹ mgr. σαγία, cf. it. saia, sp. sayo, bg., sb. saja (Tiktin); saia „gard”, din tc. saya ‹ per. saye „umbră” (Șeineanu); și saia „ață de însăilat”, de origine necunoscută pentru majoritatea cercetătorilor, legat de Cihac, II, 324, cu un „a săi” „a însăila”, neatestat, din sl. šiti, šiją „a coase”, care pare dificil fonetic. Este de presupus că cele trei accepții provin din aceeași idee comună de „țesătură rară”. Din pl. saiele s-a reconstituit un sing. săială › sailă, s. f. (ață de însăilat), deși schimbarea de accent apare rar (după Scriban, din germ. Seil „funie”); și de aici însăila (var. înseila), vb. (a coase rar), pe care Scriban, Arhiva, 1923, 284, îl derivă din mag. szál „fir”, și Drăganu, Dacor., V, 368, din mag. szélelni „a întări marginea” din szél „margine”; însăilătură, s. f. (saia). Pentru sematism cf. perdea. Saiac (var. și(i)ac), s. n. (dimie), din tc. șayak, cf. ngr. σαγιάϰι, bg. šaek, sb. šajak, este un der. de la același cuvînt.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

saiá (cusătură, adăpost pentru vite, postav) s. f., art. saiáua, g.-d. art. saiélei; (cusături, adăposturi pentru vite) pl. saiéle
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

șăiá, șăiéz, vb. I (înv. și pop.) a înșeua calul.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

însăilătúră f., pl. ĭ. Rezultatu însăilăriĭ, locu însăilat. – Se zice și saĭa, sáilă, săláĭ, șulal și șulár.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink