SÂC interj. Cuvânt, de obicei repetat și însoțit de gestul lovirii pumnilor unul de altul, prin care cineva își exprimă satisfacția răutăcioasă pentru un necaz al altuia. [Var.: sic interj.] – Cf. tc. s i k.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

sâc!, interj. (reg.; adesea repetat) strigăt cu care se cheamă oile.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

sâc interj.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

sîc interj. – Bine făcut, bine înfăptuit, mă bucur. Creație expresivă. Nu pare să aibă nimic în comun cu sb., cr. šik, ceh. šik „zgîlțîială” (Cihac, II, 388), slov. sik, ceh., pol. syk „fluierat” (Tiktin), tc. sik „supărător” (Philippide, Principii, 148; Șeineanu, II, 320), ci pare să amintească de hîc, bîc, smîc. – Der. sîcîi, vb. (a scutura, a deșela, a deregla; a stînjeni, a molesta), a cărui der. expresivă este evidentă (totuși, Șeineanu, II, 320, Lokotsch 1960 și Ronzevalle 113 se referă la tc.); sîcală, s. m. (prost, neghiob, pisălog); sîcîială, s. f. (supărare, cicăleală).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink