RÚNIC, -Ă, runici, -ce, adj. Care folosește runele; relativ la rune, cu caractere de rune. Inscripție runică. – Din germ. runisch, fr. runique.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

RÚNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de rune; propriu runelor. Caractere ~ce. /<germ. runisch, fr. runique
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RÚNIC, -Ă adj. Cu caracter de rune; care se referă la rune. [< fr. runique, cf. germ. runisch].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RÚNIC, -Ă adj. cu caracter de rune. (< germ. runisch, fr. runique)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

rúnic adj. m., pl. rúnici; f. sg. rúnică, pl. rúnice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink