RUMEGÁT s. rumegare, (franțuzism) ruminație. (~ul vitelor.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

rumegát adj. m., pl. rumegáți; f. sg. rumegátă, pl. rumegáte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A RUMEGÁ rúmeg 1. intranz. (hrană, alimente etc.) A mesteca în gură. 2. tranz. fig. A analiza îndelung până în cele mai mici amănunte. /<lat. rumigare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RUMEGÁ vb. (franțuzism) a rumina. (Vitele ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RUMEGÁ vb. v. mânca.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

rumegá (rúmeg, rumegát), vb. – (Despre animale) A mesteca a doua oară mîncarea întoarsă din stomac. – Var. Bucov. rumuga. Mr. aroamig, aromigare, megl. rumig(ari). Lat. rŭmĭgāre (Pușcariu 1483; REW 7440), cf. it. rugumare (ven. rumegar, sard. arrumigare, versil. romicare), prov. romier, v. fr. rungier, sp., cat. rumiar, port. romiar. – Der. rumegător, adj. (care rumegă); rumegătură (var. rugumătură), s. f. (pilitură de ferăstrău); rumeguș, s. n. (Munt., particule de lemn care cad la tăiere). Din rom. provin rut. rumegaty, remenuvaty (Miklosich, Wander., 11; Candrea, Elemente, 401).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

rumegá vb., ind. prez. 1 sg. rúmeg, 3 sg. și pl. rúmegă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink