9 definiții pentru «rula»   conjugări

RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășura manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ (Livr.; despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. – Din fr. rouler.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A RULÁ ~éz 1. tranz. 1) (materiale textile, fire etc.) A înfășura în formă de sul; a suci. 2) (corpuri, sisteme tehnice etc.) A face să se miște prin rostogolire. 3) (terenuri, suprafețe) A netezi cu ajutorul unui obiect în rostogolire. 4) (fonduri bănești) A face să circule; a pune în circulație. 2. intranz. 1) (despre vehicule) A se deplasa cu ajutorul roților sau al rotilelor. 2) (despre filme) A se proiecta pe ecran; /<fr. rouler
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RULÁ vb. I. 1. tr. A înfășura, a face sul. ♦ (Croitorie) A rotunji reverul unei haine, o piesă din stofă etc. 2. intr. A se proiecta pe ecran. 3. tr. A deplasa un corp prin rostogolire. ♦ A merge pe roți. ♦ A parcurge un anumit număr de kilometri cu un autovehicul. 4. tr. A face să circule (fonduri bănești). 5. intr. (Despre cicliști și atleți) A alerga relaxat și uniform. 6. intr. (Despre avioane) A parcurge o distanță pe roți. ♦ (Despre nave, avioane) A se înclina dintr-un bord într-altul, a avea ruliu. 7. tr. (Franțuzism) A înșela, a escroca, a jecmăni pe cineva. [< fr. rouler].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RULÁ vb. I. tr. 1. a deplasa un corp prin rostogolire. ◊ (despre vehicule) a se deplasa prin rostogolirea roților sau a rolelor pe o cale fixă. ◊ a parcurge un anumit număr de kilometri cu un autovehicul. 2. a înfășura, a face sul. ◊ (croitorie) a rotunji reverul unei haine, o piesă din stofă etc. 3. a face să circule (fonduri bănești). II. intr. 1. (despre filme) a fi proiectat pe ecran. 2. (despre cicliști, atleți) a alerga relaxat și uniform. 3. (despre nave, avioane) a se balansa în sens transversal; a avea ruliu. (< fr. rouler)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RULÁ vb. 1. a învârti, a răsuci, a roti, a suci, (pop.) a sucăli, (reg.) a rotila, a rotocoli, (Transilv.) a tecărui. (A ~ un obiect flexibil, pentru a-l face sul.) 2. a juca, a se proiecta. (Ce film ~ astăzi?)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A rula ≠ a derula
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

rulá (ruléz, rulát), vb. – A proiecta o peliculă. Fr. rouler.Der. ruladă, s. f. (tril; prăjitură în formă de sul), din fr. roulade; rulant, adj. (care rulează; propriu căilor ferate); ruletă, s. f., din fr. roulette; rulou, s. n., din fr. rouleau.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

rulá vb., ind. prez. 1 sg. ruléz, 3 sg. și pl. ruleáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

a rula un sentiment expr. a pune la cale o întâlnire amoroasă.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink