ROSTUITÓR, rostuitoare, s. n. Unealtă a lemnarului constituită dintr-o lamă de oțel, cu care se abat dinții pânzelor de ferăstrău. [Pr.: -tu-i-] – Rostui + suf. -tor.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

rostuitór s. n. (sil. -tu-i-), pl. rostuitoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink