ROSTUÍT, -Ă, rostuiți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Așezat într-un loc sau într-o slujbă convenabilă; cu situație, cu gospodărie. 2. (Despre zidărie, pavaj etc.) Care are rosturile umplute cu material etanș. – V. rostui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ROSTUÍ, rostuiésc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A ROSTUÍ ~iésc tranz. 1) A așeza conform unor cerințe de ordin practic. 2) (persoane) A aranja într-un post, într-un loc bun. 3) rar A găsi la repezeală. 4) (urzeală) A face să formeze un rost. 5) (rosturile unei construcții) A astupa cu mortar sau cu un alt material (pentru a împiedica pătrunderea apei). /rost + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ROSTUÍ vb. 1. v. rândui. 2. (TEXT.) a năvădi, a rosti. (A ~ urzeala.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ROSTUÍ vb. v. așeza, procura.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

rostuí vb., ind. prez. 1 sg. și. 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. rostuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink