RONDÓ, rondouri, s. n. Piesă muzicală instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală revine periodic în cursul piesei, alternând cu diferite alte teme (episoade sau cuplete). – Din it. rondo.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de baron | Semnalează o greșeală | Permalink

RONDÓ ~uri n. Compoziție muzicală instrumentală, cu caracter vioi, a cărei temă principală revine periodic, alternând cu alte teme. /<it. rondo, fr. rondeau
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RONDÓ s.n. Arie instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală se repetă o dată sau de mai multe ori. [Pl. -uri. / < it., fr. rondo].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RONDÓ s. n. formă muzicală instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală alternează cu diferite cuplete. (< fr., it. rondo)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

rondó (muz.) s. n., art. rondóul; pl. rondóuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RÓNDĂ adj. f. (Despre o literă, scriere) Cu linia rotundă, groasă și dreaptă; peniță rondă = peniță specială cu vârful lat, folosită pentru acest gen de scriere. // s.f. Cântec vesel, de chef, la care fiecare comesean cântă un cuplet; rond² (2) [în DN]. [< fr. ronde].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RÓNDĂ¹ adj. (despre o literă, scriere) cu linia rotundă, groasă și dreaptă. ♦ peniță ~ = peniță specială cu vârful lat, pentru acest gen de scriere. (< fr. ronde)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RÓNDĂ² s. f. cântec vesel, de chef, la care fiecare comesean cântă un cuplet. (< fr. ronde, germ. Ronde)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

róndă adj. f., pl. rónde
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

rondo (fr. rondo; it. rondo; engl. și germ. Rondo), lucrare instrumentală – și, mai puțin frecvent, vocală – cu formă* specifică și conținut vioi, dansant de factură populară. Forma de r. se constituie din trei sau mai multe expuneri (teme*), în tonalitatea (2) lucrării, ale unei secțiuni A denumită refren* (ritornello – v. riturnelă, perioadă* principală) între care se intercalează secțiuni distincte tematic și tonal – notate B, C, D, E etc. – denumite cuplete*, strofe, episoade, perioade* secundare. La originea r. stau cântecele de dans medievale – denumite rondes („hore”), fiindcă se execută în cerc – provenind din folc. Normandiei și sunt larg răspândite începând cu sec. 13-14 și până în sec. 19. Trubadurii* din sec. 13 cultivă acest gen muzical – denumit de ei rondeau* – în lucrări de factură monodică*, executate responsorial*, în care cupletele sunt redate de un solist, iar refrenul de către cor. Este de menționat faptul că structura poetică se află în strânsă conexiune cu cea muzicală. În sec. 14-15 compozitorii Adam de la Halle și Machault dezvoltă r. polif. Muzica instr. preia forma de r. și, în sec. 17-18, Fr. Couperin, J.-B. Lully, J.-Ph. Rameau introduc în opere și balete* lucrări pentru clavecin – intitulate rondeaux – care sunt construite schemei ABACAD --- A. R. clasic (sec. 18-19), descendent direct al rondeaux-urilor claveciniștilor fr., se caracterizează printr-un număr mai redus de cuplete, fiind răspândită forma ABACABA, în care, de multe ori, revenirea primului cuplet se produce în tonalitatea de bază a lucrării. În această perioadă, r. este utilizat frecvent ca parte finală a ciclului sonatei*, Mozart și, în special, Beethoven cristalizează un tip particular de r. – r. sonată – notat ABACABA, în care celui de-al doilea cuplet – C – i se substituie o dezvoltare (2), iar grupul final al secțiunilor ABA, joacă rolul unei reprize (1), cupletul B fiind re-expus în tonalitatea lucrării (Mozart, Sonata pentru pian în re major KV 311; Beethoven, Sonata pentru pian op. 1 nr. 1, Sonata pentru pian op. 7 etc.). R. este cultivat ca piesă de virtuozitate* cu caracter independent de Mozart (Rondo pentru pian în re major), Beethoven (Rondo à capriccio), F. Mendelssohn-Bartholdy (Rondo capriccioso), Weber (Rondo brillant) ș.a. În acest caz, forma r. se amplifică prin asimilarea unor procedee dezvoltatoare și variaționale*. În muzica sec. 20, forma r. este prezentă în lucrări de Bartók (finalul Sonatei pentru pian, 1926), Debussy (ultima mișcare din Sonata pentru violoncel și pian), R. Strauss (poemul simfonic Till Eulenspiegel), Enescu (ultima mișcare din Sonata a III-a pentru pian și vioară, finalul operei Oedip).
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink