ROMANȚÁRE, romanțări, s. f. Faptul de a romanța. – V. romanța.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ROMANȚÁRE s.f. Acțiunea de a romanța și rezultatul ei. [< romanța].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

romanțáre s. f., g.-d. art. romanțării; pl. romanțări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ROMANȚÁ, romanțéz, vb. I. Tranz. A prezenta viața unui om celebru, a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A ROMANȚÁ ~éz tranz. (viețile unor persoane, fapte istorice etc.) A descrie în formă de roman. / < it. romanzare, fr. romancer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ROMANȚÁ vb. I. tr. A prezenta, a descrie viața cuiva cu adaosuri imaginate de autor. [< it. romanzare, cf. fr. romancer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ROMANȚÁ vb. tr. a descrie viața unui om celebru, cu adaosuri imaginate de autor. (< it. romanzare, fr. romancer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

romanțá vb., ind. prez. 1 sg. romanțéz, 3 sg. și pl. romanțeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink