RINDEÁ, rindele, s. f. Unealtă compusă dintr-unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândeá s. f.] – Din tc. rende.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

RINDEÁ ~éle f. 1) Unealtă de tâmplărie formată dintr-un corp (de lemn sau de metal) în care este fixat un cuțit (sau mai multe), folosită la prelucrarea prin așchiere a lemnului. ◊ A da la ~ a rindelui; a gelui. 2) Unealtă de lăcătușărie, folosită pentru netezirea pieselor confecționate dintr-un metal sau aliaj moale. [Art. rindeaua] / < turc. rende
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RINDEÁ s. (TEHN.) (pop.) fățuitor, (înv. și reg.) teșcherea, (reg.) strujniță. (A da o scândură la ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

rindeá (rindéle), s. f. – Fățuitor, gealău. – Var. Mold. rîndea. Mr. rendă. Tc. (per.) rende (Șeineanu, II, 301; Lokotsch 1699); cf. alb. rende, bg. rendé, sb. erende. – Der. rindui (var. rîndui), vb. (a fățui cu rindeaua).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

rindeá s. f., art. rindeáua, g.-d. art. rindélei; pl. rindéle
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink