RIDICĂTÚRĂ, ridicături, s. f. 1. Înălțime, proeminență. ♦ Loc ridicat; dâmb. 2. Faptul de a ridica (lucruri grele). – Ridica + suf. -ătură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

RIDICĂTÚRĂ ~i f. Parte mai ridicată; proeminență; convexitate; protuberanță. ◊ ~ de pământ movilă; dâmb. /a se ridica + suf. ~ătura
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RIDICĂTÚRĂ s. 1. v. dâmb. 2. v. ieșitură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Ridicătură ≠ adâncitură, depresiune, lăsătură
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ridicătúră s. f., g.-d. art. ridicătúrii; pl. ridicătúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink