RÉTOR, retori, s. m. 1. (În antichitatea greco-romană) Maestru, profesor de retorică. 2. Orator. [Var.: (înv.) rítor s. m.] – Din ngr. rítor, lat. rhetor, -oris.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RÉTOR ~i m. 1) (în antichitatea greco-romană) Profesor de retorică. 2) înv. Persoană care putea ține un discurs în public, făcând uz de un stil elevat; orator. /< ngr. rítor, lat. rhetor, ~oris
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RÉTOR s.m. 1. (Ant.) Profesor de retorică. 2. Orator. [Cf. lat., gr. rhetor, it. retore, fr. rhéteur].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RÉTOR s. m. 1. (ant.) profesor de retorică. 2. orator. (< ngr. ritor, lat. rhetor)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RÉTOR s. v. orator.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

rétor (rétori), s. m. – Orator. – Var. înv. ritor. Fr. rhéteur și anterior (sec. XVIII, cf. Gáldi 246), din ngr. ῥήτωρ. – Der. retoric, adj.; retorică, s. f., din fr.; ritos, adj. (clar, deschis), din ngr. ῥητῶς (Cihac, II, 693; Gáldi 246); ritoricesc, adj. (înv., retoric); ritorie, s. f. (înv., retorică, discurs).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

rétor s. m., pl. rétori
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink