RESTITUTÓRIU, -IE, restitutorii,adj. (Jur.) Prin care se cere o restituire. – Din lat. restitutorius.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RESTITUTÓRIU ~e (~i) jur. (despre acte) Prin care se cere o restituire. /<lat. restitutorius, fr. restitutoire
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RESTITUTÓRIU, -IE adj. Prin care se cere o restituire. [Pron. -riu. / < lat. restitutorius, cf. fr. restitutoire].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RESTITUTÓRIU, -IE adj. (jur.) prin care se cere o restituire. (< fr. restitutoire)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

restitutóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. restitutórie (-ri-e); pl. m. și f. restitutórii
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de Laura-ana | Semnalează o greșeală | Permalink

restitutóriu (jur.) adj. m. (sil. mf. -sti-) [-riu pron. -riu], f. restitutórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. restitutórii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink