RESIMȚÍRE, resimțiri, s. f. Faptul de a (se) resimți. – V. resimți.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

RESIMȚÍRE s.f. Faptul de a (se) resimți. [< resimți].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

resimțíre s. f., g.-d. art. resimțírii; pl. resimțíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RESIMȚÍ, resimt, vb. IV. 1. Tranz. A simți. 2. Refl. A simți urmările, consecințele unei împrejurări anterioare. ♦ A se face simțit, a avea repercusiuni. – Din fr. ressentir (după simți).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A RESIMȚÍ resímt tranz. A simți din nou. /<fr. ressentir
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE RESIMȚÍ mă resímt intranz. 1) A fi urmărit în continuare suportând efectele. 2) A simți urmările; a-și manifesta efectele; a avea urmări; a se răsfrânge. /<fr. ressentir
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RESIMȚÍ vb. IV. 1. tr. A simți (din nou). 2. refl. A simți consecințele, urmările, o slăbiciune etc. ♦ A avea urmări. [P.i. resímt. / după fr. ressentir].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RESIMȚÍ vb. I. tr. a simți puternic (o senzație fizică, un sentiment). II. refl. a simți unele consecințe neplăcute, o slăbiciune etc. ◊ a avea urmări. (după fr. ressentir)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RESIMȚÍ vb. a se repercuta, a se simți. (Unele efecte se ~ asupra lui.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

resimțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. resímt; conj. prez. 3 sg. și pl. resímtă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink