REPUDIÁ, repudiez, vb. I. Tranz. A respinge, a nu mai recunoaște pe cineva sau ceva; a îndepărta, a arunca, a alunga, a desconsidera, a renega. ♦ A renunța la o moștenire sau la un legat. [Pr.: -di-a] – Din fr. répudier.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Iris | Semnalează o greșeală | Permalink

A REPUDIÁ ~éz tranz. 1) (persoane sau lucruri) A îndepărta de la sine (din dispreț); a respinge. 2) (păreri, concepții, vederi etc.) A nu (mai) recunoaște ca valabil. /<fr. répudier
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

REPUDIÁ vb. I. tr. 1. A respinge, a arunca, a alunga, a desconsidera (ceva sau pe cineva); a renega. 2. (Jur.) A renunța la o moștenire sau la un legat. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / cf. fr. répudier, lat. repudiere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

REPUDIÁ vb. tr. 1. a respinge, a nu mai recunoaște pe cineva sau ceva; a desconsidera, a renega. ◊ a denunța în mod unilateral o obligație sau un contract internațional. 2. (jur.) a renunța la o moștenire, la un legat. (< fr. répudier)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

REPUDIÁ vb. a renega, a respinge. (A-și ~ soția.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

repudiá vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. repudiéz, 3 sg. și pl. repudiáză, 1 pl. repudiém (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. și pl. repudiéze; ger. repudiínd (sil. -di-ind)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink