REPERCUTÁ, pers. 3 repercutează, vb. I. Refl. 1. (Despre unde sonore sau luminoase) A se răsfrânge, a se retransmite, a reveni, a se întoarce. 2. Fig. A avea urmări, consecințe, a-și manifesta indirect efectele. – Din fr. répercuter.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de anonim | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE REPERCUTÁ se ~eáză intranz. 1) (despre unde sonore sau de lumină) A se propaga reflectându-se. 2) fig. A se face simțit; a se propaga, avînd anumite urmări; a se resimți; a se răsfrânge. /<fr. répercuter
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

REPERCUTÁ vb. I. refl. 1. (Despre unde sonore, luminoase) A se răsfrânge, a se retransmite. 2. (Fig.) A avea urmări, a-și manifesta efectele indirect. [P.i. 3 -tează, conj. 3 -teze. / < fr. répercuter, cf. lat. repercutere – a respinge].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

REPERCUTÁ vb. refl. 1. (despre unde sonore, luminoase) a se răsfrânge, a se retransmite. 2. (fig.) a avea urmări, a-și manifesta indirect efectele. (< fr. répercuter, lat. repercutere)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

REPERCUTÁ vb. 1. v. reflecta. 2. v. resimți.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

repercutá vb., ind. prez. 3 sg. repercuteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. repercutéze
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink