RENEGÁRE, renegări, s. f. Faptul de a renega. – V. renega.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

RENEGÁRE s.f. Faptul de a renega. [< renega].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RENEGÁRE s. 1. v. contestare. 2. v. abjurare. 3. v. repudiere.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

renegáre s. f. negare
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RENEGÁ, renég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega, a contesta ceva, a dezminți; a se lepăda de cineva sau de ceva, a nu recunoaște ca fiind al său, a abjura. – Din lat. renegare. Cf. fr. renier.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

A RENEGÁ renég tranz. 1) (doctrine, idei etc.) A nu (mai) recunoaște ca fiind al său; a renunța de a mai împărtăși. 2) (rude, prieteni, patrie etc.) A declara străin (negând orice relație). /Din renegat
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RENEGÁ vb. I. tr. A nega, a tăgădui; a se lepăda, a abjura (ceva sau pe cineva). [P.i. renég. / < lat. renegare, cf. fr. renier].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RENEGÁ vb. tr. a se lepăda de cineva sau ceva, a abjura; a nega, a tăgădui. (< lat. renegare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RENEGÁ vb. 1. v. contesta. 2. v. abjura. 3. v. repudia.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

renegá vb., ind. prez. 1 sg. renég, 3 sg. și pl. reneágă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink