REFRACTÁ, pers. 3 refractă, vb. I. 1. Refl. (Fiz.; despre unde, raze de lumină) A se frânge, a devia la trecerea dintr-un mediu în altul; a suferi fenomenul refracției. 2. Tranz. (Despre corpuri, medii) A produce fenomenul refracției. – Din fr. réfracter.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A REFRACTÁ refráctă tranz. A face să se refracte. /<fr. réfracter
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE REFRACTÁ se refráctă intranz. (despre raze, unde, sunete etc.) A suferi fenomenul refracției; a-și schimba direcția la trecerea dintr-un mediu în altul. [Și se refractează] /<fr. réfracter
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

REFRACTÁ vb. I. refl. (Despre unde, raze de lumină) A se frânge, a devia; a suferi fenomenul refracției. [P.i. 3,6 refráctă, -tează. / < fr. réfracter].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

REFRACTÁ vb. I. tr. a produce fenomenul refracției. II. refl. (despre unde luminoase, sonore etc.) a suferi fenomenul refracției. (< fr. réfracter)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

refractá vb. (sil. -frac-), ind. prez. 3 sg. refráctă/refracteáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink