RECUNOȘTÍNȚĂ, recunoștințe, s. f. Obligație morală pe care cineva o are față de cel care i-a făcut un bine; recunoaștere a unei binefaceri primite; gratitudine. – Recunoaște + suf. -ință (după fr. reconnaissance).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

RECUNOȘTÍNȚĂ ~e f. 1) Sentiment de recunoaștere a datoriei față de un binefăcător; obligație morală pentru o binefacere; gratitudine. 2) înv. Recompensă pentru o binefacere. /a recunoaște + suf. ~ința
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RECUNOȘTÍNȚĂ s.f. Aducere aminte cu dragoste, cu devotament a unei binefaceri primite; gratitudine. [< recunoaște, după it. riconoscenza, fr. reconnaissance].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RECUNOȘTÍNȚĂ s. f. aducere aminte cu dragoste, recunoaștere a unei binefaceri primite; gratitudine. (după fr. reconnaissance)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RECUNOȘTÍNȚĂ s. (livr.) gratitudine, (înv. și pop.) mulțumită, (înv.) blagodarenie, cunoștință. (Îi poartă o mare ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

recunoștínță s. f. cunoștință
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink