RECRIMINÁRE, recriminări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a recrimina și rezultatul ei; acuzație, insultă, injurie. – V. recrimina.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

RECRIMINÁRE s.f. Acuzație, mustrare ca răspuns la altă acuzație, la altă mustrare. [După fr. récrimination].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RECRIMINÁRE s. recriminație.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

recrimináre s. f. (sil. -cri-), g.-d. art. recriminării; pl. recriminări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RECRIMINÁ, recriminez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răspunde unor acuzații sau unor injurii prin alte acuzații sau injurii; a reproșa, a acuza. – Din fr. récriminer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A RECRIMINÁ ~éz tranz. rar (fapte, acțiuni reprobabile) A respinge prin contraacuzare. /<fr. récriminer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RECRIMINÁ vb. I. tr. (Liv.) A răspunde unor acuzații sau unor injurii prin alte acuzații sau injurii; a reproșa; a acuza. [< fr. récriminer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RECRIMINÁ vb. tr. a răspunde unor acuzații sau injurii prin altele; a reproșa; a acuza. (< fr. récriminer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

recriminá vb. (sil. -cri-), ind. prez. 1 sg. recriminéz, 3 sg. și pl. recrimineáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink