REBUTÁT, -Ă, rebutați, -te, adj. Care este dat la rebut. – V. rebuta.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

REBUTÁ, rebutez, vb. I. Tranz. A da, a trece (ceva) la rebut; a respinge un produs ca necorespunzător. – Din fr. rebuter.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A REBUTÁ ~éz tranz. (produse) A trece la rebuturi; a considera ca necorespunzător cerințelor stabilite. /<fr. rebuter
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

REBUTÁ vb. I. tr. A da (ceva) la rebut; a respinge, a arunca (ca necorespunzător). [< fr. rebuter].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

REBUTÁ vb. tr. a respinge (ceva) ca necorespunzător; a da un produs la rebut. (< fr. rebuter)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

rebutá vb., ind. prez. 1 sg. rebutéz, 3 sg. și pl. rebuteáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink