REBEGÍ, rebegesc, vb. IV. Intranz. A amorți, a îngheța de frig; a se zgribuli de frig. ♦ Refl. A slăbi, a arăta rău. – Din magh. rebegni „a tremura”.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

A REBEGÍ ~ésc 1. tranz. A face să se rebegească. 2. intranz. A îngheța, înțepenind de frig. /<ung. rebegni
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE REBEGÍ mă ~ésc intranz. A pierde vigoarea fizică și/sau intelectuală; a se ramoli. /<ung. rebegni
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

REBEGÍ vb. v. zgribuli.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

rebegí (rebegésc, rebegít), vb. – A amorți de frig, a se zgribuli, a se chirci. Origine incertă. Poate din mag. rebegni „a tremura” (Tiktin; Candrea). Der. din sl. zębsti „a îngheța” (Cihac, II, 311) nu este probabilă; cf. Byhan 341. Der. rebegeală, s. f. (frig).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

rebegí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rebegésc, imperf. 3 sg. rebegeá; conj. prez. 3 sg. și pl. rebegeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

rebeágă s.f. (reg.) vechitură, rablă.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink