RADIOTELEFONÍE s. f. Sistem de comunicație telefonică radioelectrică, în ambele sensuri, cu ajutorul a două posturi de radioemisiune și a două posturi de radiorecepție. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphonie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RADIOTELEFÓNIE f. Sistem de comunicație bilaterală prin radiotelefon. [Sil. -di-o-] /<fr. radiotéléphonie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RADIOTELEFONÍE s.f. Comunicație radiotelefonică în ambele sensuri între două posturi, echipate fiecare cu aparate de emisiune și de recepție. [Gen. -iei. / cf. fr. radiotéléphonie].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RADIOTELEFONÍE s. f. sistem de comunicație radiotelefonică în ambele sensuri între două posturi, echipate fiecare cu aparate de emisiune și de recepție. (< fr. radiotéléphonie)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

radiotelefoníe s. f. (sil. -di-o-) → telefonie
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink