RADIOTELEFÓN, radiotelefoane, s. n. Aparat portabil de emisiune-recepție, folosit pentru radiocomunicații bilaterale pe distanțe relativ mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphone.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADIOTELEFÓN ~oáne n. Aparat telefonic portativ, utilizat pentru radiocomunicații bilaterale la distanțe relativ mici. [Sil. -di-o-] /<fr. radiotéléphone
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADIOTELEFÓN s.n. Aparat portabil folosit pentru efectuarea de radiocomunicații pe distanțe relativ scurte. [Cf. fr. radiotéléphone].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADIOTELEFÓN s. n. aparat portabil pentru efectuarea de radiocomunicații pe distanțe relativ scurte. (< fr. radiotéléphonique)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
radiotelefón s. n. (sil. -di-o-), pl. radiotelefoáne
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
radiotelefón s.n. (comunic.) Telefon fără fir care asigură transmisia prin unde hertziene ◊ „Convorbiri radiotelefonice cu nava «Vostok»-3 [...] O convorbire prin radiotelefon cu cosmonautul maior N.” Sc. 12 VIII 62 p. 4. ◊ „[...] prin radiotelefonul instalat în mașină a fost solicitată o altă autosanitară, care s-a îndreptat imediat spre comuna V., acordând primul ajutor pacientului.” R.l. 10 II 67 p. 3. ◊ „[...] toate navele străine aflate în rada principalului nostru port maritim comercial pot comunica în permanență, prin radiotelefon, atât cu armatorii din porturile Europei cât și cu familiile membrilor echipajelor respective.” R.l. 28 IV 81 p. 1; v. și 24 V 83 p. 6; v. și dictafon, maxitaxi, taxifurgonetă (din fr. radiotéléphone, rus. radiotelefon; cf. engl. radiotelephony; DMN 1965; OSRI; D.Tr.; DEX, DN3)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink