RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADIOTÉHNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de radiotehnică; propriu radiotehnicii. [Sil. -di-o-] /<fr. radiotechnique
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADIOTÉHNIC, -Ă adj. Referitor la radiotehnică, de radiotehnică. [< fr. radiotechnique].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADIOTÉHNIC, -Ă I. adj. referitor la radiotehnică. II. s. f. ramură a tehnicii care studiază aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ◊ tehnica fabricării aparatajului pentru radiocomunicații. (< fr. radiotechnique)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
radiotéhnic adj. m. (sil. -di-o-) tehnic
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
radiotéhnic, -ă adj. 1962 Privitor la radiotehnică v. radiotelemetric (din fr. radiotechnique; TDE; DEX, DN3)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink