răsbói (-oáie), s. f. – 1. (Înv.) Luptă, bătălie, încăierare. – 2. Conflict armat. – Var. război. Mr. arăsboi, megl. răsboi. Sl. razboi „homicid”, cf. sl. bojŭ „moarte, luptă” (Miklosich, Slaw. Elem., 42), cf. bg., slov. razboj. – Der. răsboi, vb. refl. (a face război, a lupta); răsboinic, s. m. (luptător), din sl. razbojnikŭ; răsboinicie, s. f. (combativitate, agresivitate); răsboinicesc (var. răsboiesc), adj. (de război), înv.; răsboitor, adj. (beligerant); resbel, s. n. (război), cuvînt format arficial pe la 1860-70, prin contaminarea lui răsboi, cu lat. bellum (Phlippide, Principii, 107).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

răsbói (-oáie), s. n. – 1. Unealtă de țesut. – 2. Carul ferăstrăului mecanic. – 3. Parte a ferăstrăului de mînă. – 4. Parte a morii de vînt care ține coșul. – Var. război. Mr. arizboi. Bg., sb. razboj „unealtă de țesut” (Tiktin), probabil cuvînt identic celui anterior.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink