RĂPCIÚGĂ s. f. 1. Boală contagioasă (la cai), caracterizată prin ulcerații pe mucoasa nazală, respirație grea etc.; morvă. 2. Epitet dat unui animal slab, neîngrijit, bolnav, bătrân. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

RĂPCIÚGĂ f. 1) Boală contagioasă a unor animale (cai, măgari, catâri etc.), transmisibilă și omului, care se manifestă prin ulcerații, mai ales pe mucoasa nazală; morvă. 2) fig. Animal (mai ales cal) bătrân și fără putere; mârțoagă; gloabă. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RĂPCIÚGĂ s. v. morvă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

răpciúgă (răpciúgi), s. f. – Respirație grea, morvă. Origine obscură. Fără îndoială de origine sl., probabil în loc de *răpștiugă, de la răpști „a murmura”; pentru semantism, cf. sb. hropati „a sufla greu” față de hropotnija „gripă”, bg. hropotnica „catar”, rus. sapĕtĭ „a sforăi” față de sap „răpciugă” (Cihac, II, 306). – Der. răpciugos, adj. (cu răpciugă).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

răpciúgă s. f.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink