RẤNĂ s. f. Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc. ◊ Loc. adv. și (rar) adj. Într-o (sau pe o) rână = (culcat sau aplecat) pe o parte a trupului; (în legătură cu obiecte) înclinat într-o parte, strâmb. [Var.: (reg.) rấlă s. f.] – Lat. *rena (= renes).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

RÂNĂ f. (la om) Fiecare dintre cele două laturi ale corpului. ◊ Într-o (sau pe o) ~ a) întins, culcat pe o parte a corpului; b) aplecat într-o parte; strâmb; înclinat. /<lat. ren, renis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RÂNĂ s. v. coardă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

rână s. f.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

rînă (rîne), s. f. – 1. Coastă, latură, șold. – 2. Flanc, parte. – Var. Mold. rîlă. Probabil lat. rēn (Philippide, Principii, 147; Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 685; Pușcariu 1462; S. Pop, Dacor., VI, 394; Byck-Graur 41; Candrea), cf. it., sp. rene, fr. rene, fr. rein, port. rim. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: din sl. runo „piele de miel” (Cihac, II, 312, care face din rîlă un cuvînt separat, der. din pol. rynna „canal”, cf. Conev 60); din lat. *olana „cot,” cf. alb. ljërë (Giulea, Dacor., III, 562-67); din gr. ώληνῆ, lat. ulna (Giuglea, Dacor., XI, 106).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink