PURCÉDERE, purcederi, s. f. (Pop.) Acțiunea de a purcede și rezultatul ei; plecare, pornire (la drum). – V. purcede.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PURCÉDERE s. v. naștere, obârșie, origine, plecare, pornire, proveniență.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
purcédere s. f., g.-d. art. purcéderii; pl. purcéderi
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A PURCÉDE purcéd intranz. 1) (despre ființe) A pleca din locul în care se află; a se pune în mișcare, părăsind locul inițial; a porni. 2) (despre fenomene, evenimente) A începe să se manifeste. ◊ ~ grea (sau însărcinată) a rămâne însărcinată. 3) (despre persoane) A începe să se ocupe de altceva; a trece; a proceda. 4) rar A acționa într-un anumit mod; a face într-un anumit fel. 5) (despre stări, acțiuni) A lua naștere; a izvorî. /<lat. procedere
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PURCÉDE vb. v. proveni.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PURCÉDE vb. v. acționa, ajunge, apuca, curge, decurge, deveni, ieși, începe, îndrepta, lua, merge, orienta, păși, pleca, porni, proceda, proveni, reieși, rezulta, urma.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
purcéde (purcéd, purcés), vb. – 1. A porni, a se mișca. – 2. A proveni, a rezulta, a decurge. – 3. (Înv.) A trimite, a expedia. – 4. A rămîne. Lat. procēdĕre (Pușcariu 1405; Candrea-Dens., 1477; REW 6765a) păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 170). Conjug. șovăielnică între formele purced, purcez, purceg, datorată contactului cu pers. a doua, purcezi, cf. încinge. – Der. purces, s. n. (plecare); purcezător, adj. (care purcede).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
purcéde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. purceádă; ger. purcezând, part. purcés
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
purcédere, purcederi s. f. 1. Acțiunea de a purcede și rezultatul ei. 2. (Bis.) Modul în care Sfântul Duh are existența ipostatică din Tatăl, principiul unității și izvorul comun al dumnezeirii, care naște pe Fiul și purcede pe Duhul, care a constituit, prin adaosul „și de la Fiul” (FIlioque) de către Bis. romano-catolică, una dintre cauzele teologice ale marii schisme din 1054. – Din purcede.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink