PUNCTATÓR, punctatoare, s. n. Unealtă de oțel cu vârf conic ascuțit, cu ajutorul căreia se trasează (prin lovirea cu ciocanul) pe diverse piese metalice reperele unei perforații ulterioare. – Puncta + suf. -tor.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PUNCTATÓR ~oáre n. Unealtă de oțel cu vârf ascuțit, folosită la executarea pe suprafața unei piese a unor semne asemănătoare cu punctul (în scopul unor perforații ulterioare). /a puncta + suf. ~tor
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PUNCTATÓR s.n. Unealtă de oțel cilindrică, terminată cu un vârf ascuțit, cu ajutorul căreia se marchează piesele; chernăr. [< puncta + -tor].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PUNCTATÓR s. n. unealtă de oțel cu vârf conic, cu ajutorul căreia se marchează piesele; chernăr. (< puncta + -tor)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PUNCTATÓR s. (TEHN.) chernăr, (rar) punctar.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

punctatór s. n. (sil. punc-), pl. punctatoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink