PUCHINÍ vb. v. migăli.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

puchiní (-nésc, -ít), vb. – A migăli, a-și strica ochii muncind. – Var. buchini, bu(n)ghini, bongheni, bungăni, bugini, bongăni, buchisi. Origine expresivă, după cum rezultă din finala expresivă -ni și din varietatea de forme. Unele var. au și sensul de „a bombăni”, cf. bodogăni. – Der. puchi (var. puchină), s. m. (urdoare), deverbal (din *puchin ‹ lat. *putulus, după Pușcariu 1393 și REW 6889; din lat. *put(u)lina ‹ *putulus, după Pascu, Beitrage, 12 și Pușcariu, Dacor., I, 415); puchiței, s. m. pl. (picățele, buline), probabil rezultat dintr-o contaminare cu picățele; împuchițat, adj. (cu picățele; pestriț).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PUCHÍNĂ, puchini, s. f. (Reg.) Urdoare. – Et. nec. Cf. puchi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PUCHÍNĂ ~i f. reg. Secreție densă și vâscoasă care se scurge din ochi, depunându-se în colțul pleoapelor; urdoare. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PUCHÍNĂ s. v. urdoare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

puchínă s. f., g.-d. art. puchínii; pl. puchíni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink