PSIHOTÉHNICĂ s. f. Ramură a psihologiei care studiază problemele activității oamenilor sub aspectul practic, aplicativ. – Din fr. psychotechnique.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PSIHOTÉHNICĂ f. Ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul orientării profesionale și al organizării muncii, având la bază experimentele psihologice și cele psihofiziologice. /<fr. psychotechnique
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PSIHOTÉHNICĂ s.f. Disciplină care studiază problemele activității oamenilor (orientarea profesională, organizarea muncii etc.) pe baza datelor psihofiziologiei și ale psihologiei experimentale. [Gen. -cii. / < fr. psychotechnique].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
psihotéhnică s. f., g.-d. art. psihotéhnicii
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PSIHOTÉHNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de psihotehnică; propriu psihotehnicii. /<fr. psychotechnique
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PSIHOTÉHNIC, -Ă I. adj. referitor la psihotehnică. II. s. f. ramură a psihologiei care studiază problemele activității oamenilor, utilizând un ansamblu de metode ale psihometriei (teste, aparate etc.). (< fr. psychotechnique)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PSIHOTÉHNICĂ (‹ fr. {i}) s. f. (În sens larg) Aplicarea psihologiei în studiul problemelor pur practice, precum organizarea muncii sau publicitate; (în sens strict) ansamblu de procedee științifice sau teste care permit aprecierea relațiilor psihice și motrice ale indivizilor pentru a determina caracterul și, respectiv, timpul de reacție motrică; p. este utilizată în vederea orientării indivizilor către o profesie sau a selectării candidaților pentru o funcție dată și, în mod sistematic, la încorporarea recruților.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink