PSALMODIÁ, psalmodiez, vb. I. Tranz. A cânta sau a recita (după un anumit tipic) psalmi, rugăciuni sau alte cântări religioase. ♦ P. gener. A cânta, a citi sau a recita ceva în mod monoton. [Pr.: -di-a] – Din fr. psalmodier.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

A PSALMODIÁ ~éz tranz. 1) (rugăciuni sau alte cântări religioase) A intona în mod solemn (ca pe un psalm). 2) A citi, a declama sau a cânta în mod monoton; a face să se audă ca un psalm. /<fr. psalmodier
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PSALMODIÁ vb. I. tr. A cânta sau a recita psalmi în biserică; (p. ext.) a cânta, a citi monoton. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / cf. fr. psalmodier].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PSALMODIÁ vb. tr. a cânta, a recita psalmi, rugăciuni sau alte cântări religioase; (p. ext.) a cânta, a citi monoton. (< fr. psalmodier)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PSALMODIÁ vb. (BIS.) (înv.) a psălmui.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

psalmodiá vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. psalmodiéz, 3 sg. și pl. psalmodiáză, 1 pl. psalmodiém (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. și pl. psalmodiéze; ger. psalmodiínd (sil. -di-ind)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PSALMODÍE, psalmodii, s. f. Melodie bisericească monotonă, tărăgănată pe care se cântă psalmii și alte cântări religioase. ♦ P. gener. Cântare, recitare, declamare monotonă. – Din ngr. psalmodhía, fr. psalmodie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PSALMODÍE ~i f. 1) Melodie tărăgănată și monotonă a psalmilor și a altor cântări religioase. 2) Cântare sau declamare monotonă. [G.-D. psalmodiei] /<ngr. psalmodhia, fr. psalmodie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PSALMODÍE s.f. Mod de a cânta, de a recita psalmii; (p. ext.) fel monoton de a citi, de a declama. [Gen. -iei. / < fr. psalmodie].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PSALMODÍE s. f. mod de a cânta, de a recita psalmi; (p. ext.) fel monoton de a citi, de a declama. (< fr. psalmodie)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

psalmodíe s. f., art. psalmodía, g.-d. art. psalmodíei; pl. psalmodíi, art. psalmodíile
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

psalmodie (gr. ψαλμῳδία) (în general) cântarea unui psalm* într-o manieră monotonă, pe un „singur ton” (recto tono*). Mai importantă în bis. cat. decât în cea ort., p. urmează regula consacrată a păstrării tonului de recitare, îmbogățit însă printr-o prefigurare ce este proprie fiecăreia dintre cele trei secțiuni ale psalmului: initium*, meditatio sau pausa și terminatio sau punctum. Începând cu sec. 9, aceste secțiuni – adevărate formule (1, 3) – au fost puse în legătură cu modurile (1, 2) ev. med. occid. Tonul de recitare se numește tenor (4), tuba sau tonus currens și reprezintă „dominanta” respectivului mod: initium și finalis se axează pe sunete diferite; mediatio – care leagă cele două secțiuni principale ale psalmului – reprezintă un fel de semi-cadență (1). La o prelungită intonare a tenor-ului (în prima parte), tonul vecin, imediat inferior acestuia, primește denumirea de flexa. Antifonul (II), cu rol de refren*, delimitează secțiunile dar stabilește și finalis-urile (v. finală) modurilor. ♦ P. antifonală, forma cea mai simplă de p., este cântată de două ori sau de un solist și un cor (v. antifonie). Antifonul* revine la începutul și sfârșitul oricărui vers. P. responsorială* este mai dezvoltată și mai bogată din punct de vedere melodic (mai ales initium și cadența finală; tonul de recitare se schimbă periodic și poate fi întrerupt prin cadențe interioare). Acestei forme de p. îi aparține și tractus, o p. monopartită, cu melodica sa extrem de melismatică* ce elimină refrenul (antifonul).
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink